Date deschise pentru monitorizarea locației utilajelor de intervenție la salubrizare, prin aplicație GPS

https://new.chisinau.md/ro/date-deschise-pentru-monitorizarea-locatiei-utilajelor-de-interventie-la-salubri-20292_242865.html

Primăria municipiului Chișinău informează despre crearea unei aplicații on-line de monitorizare prin GPS a unităților de tehnică din dotarea Î.M. Regia „Exdrupo". Astfel, de pe orice dispozitiv conectat la internet pot fi vizualizate, în timp real, locațiile de intervenție ale autospecialelor, pe teritoriul orașului.

Inițiativa aparține Primarului general interimar, Ruslan Codreanu, iar măsura luată de autoritățile municipale vine să ofere acces deschis pentru vizualizarea zonelor de intervenție a serviciilor specializate amplasate în sectoare. „Pe toate autospecialele din dotarea Î.M. „Exdrupo" sunt instalate sisteme GPS, iar datele sunt deschise, astfel că orice cetățean le poate accesa, pentru a vedea unde și ce fel de utilaj este implicat în lucrări zilnice de salubrizare și intervenție", a menționat edilul capitalei.  

Sistemul de monitorizare GPS este instalat pe 109 autospeciale și transmite pe server date despre exploatarea tehnicii: tipul utilajului, numărul de înmatriculare, viteza de deplasare și kilometrii parcurși.

Link aplicație:http://gps.navisat.md/locator/index.html?t=1a3a20bee1b1c68b5b56a10084798749C81D229B912546783118C8A16623BC4343691DF2

Aplicații similare vor fi disponibile în scurt timp și pentru monitorizarea tehnicii de lucru din dotarea Î.M. Regia locativ-comunală și Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi". 

 

 

09.04.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md