Declaraţie de Presă

https://new.chisinau.md/ro/declaratie-de-presa-20292_239437.html

Ca urmare a instalării, pe parcursul nopţii trecute, pe mai multe străzi din capitală, a panourilor publicitare cu conţinut denigrator în adresa unor magistraţi ai Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Direcţia Relaţii Publice a Primăriei municipiului Chişinău face următoarele precizări.

Ca urmare a instalării, pe parcursul nopţii trecute, pe mai multe străzi din capitală, a panourilor publicitare cu conţinut denigrator în adresa unor magistraţi ai Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Direcţia Relaţii Publice a Primăriei municipiului Chişinău face următoarele precizări.

  1. Imaginile publicitare respective au fost instalate neautorizat, pe panourile publicitare gestionate de către societăţile comerciale „Mega-Media" SRL şi „Media-Vilmax" SRL. În total, aceşti agenţi economici deţin 19 panouri publicitare, pe teritoriul municipiului Chişiău, în toate sectoarele oraşului.
  2.  Pe parcursul zilei, imaginile publicitare amplasate neautorizat vor fi demontate, de către angajaţii ÎM „Lumteh". De asemenea, vor fi demontate şi panourile publicitare pe care au fost plasate respectivele imagini, conform dispoziţiei primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
  3.  De menţionat că cei doi judecători din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, defăimaţi prin intermediul panourilor publicitare, la începutul lunii martie a.c. au examinat şi emis decizia definitivă şi irevocabilă în dosarul SRL „Elektro-Plius", din or. Kiev, Ucraina, împotriva Primăriei municipiului Chişinău. Completul de judecată din cadrul Curţii Supreme de Justiţie a dat câştig de cauză autorităţilor publice locale, într-un proces prin care se încerca încasarea din contul Primăriei municipiului Chişinău a sumei de circa 25 milioane lei.

În context, Primăria municipiului Chişinău condamnă cu vehemenţă asemenea acţiuni de defăimare şi denigrare a justiţiei, în special atunci când este vorba de un proces în care justiţia şi-a îndeplinit corect şi onorabil obligaţiunile.

ANEXĂ:

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

 

29.03.2013

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md