Până la data de azi, 35 de panouri publicitare de pe bd. Dacia, amplasate în perimetrul Aeroportului Internaţional Chişinău şi Porţile Oraşului (str. Valea Crucii), au fost deja demontate şi evacuate.
Dintre acestea, 25 de panouri au fost demontate benevol, de către 17 agenţi economici. În zilele de sâmbătă şi duminică, Pretura sectorului Botanica a demontat forţat 10 dispozitive de reclamă.
Amintim că în luna aprilie curent, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a dispus demontarea şi evacuarea panourilor publicitare de pe bd. Dacia, amplasate în perimetrul străzilor Munceşti (fostul Post al Poliţiei Rutiere) - str. Valea Crucii (Porţile Oraşului), până la data de 1 iunie 2012. În acest sens, au fost anulate autorizaţiile de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, pentru toate panourile din zona respectivă. În total, erau amplasate 110 dispozitive de reclamă, care aparţineau la 54 de agenţi economici.
Primăria Chişinău a solicitat agenţilor economici ca aceştia benevol să-şi demonteze panourile şi să reamenajeze terenul, până la data de 1 iunie. În continuare, panourile vor fi demontate în mod forţat de către serviciile municipale.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău