Depunerea jurământului pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova

https://new.chisinau.md/ro/depunerea-juramantului-pentru-dobandirea-cetateniei-republicii-moldova-20292_243128.html

Primăria municipiului Chişinău informează că un grup de 5 persoane care domiciliază în municipiul Chișinău au depus miercuri jurământul pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova, în prezența Primarului General interimar al capitalei, Adrian Talmaci.

Primăria municipiului Chişinău informează că un grup de 5 persoane care domiciliază în municipiul Chișinău au depus miercuri jurământul pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova, în prezența Primarului General interimar al capitalei, Adrian Talmaci.

Persoanele cărora le-a fost acordată cetăţenia Republicii Moldova sunt originare din Federaţia Rusă, Georgia, Ucraina, Belarus și Liban. Dintre aceștia, 4 persoane au obţinut cetăţenia statului nostru, iar 1 persoană şi-a redobândit-o.

Primarul General interimar, Adrian Talmaci, i-a felicitat pe beneficiari cu noul statut, urându-le să fie cetăţeni buni și să contribuie la prosperarea statului nostru.

Din anul 2003 şi până în prezent, 684 de persoane care locuiesc în municipiul Chişinău au obţinut cetăţenia R. Moldova, inclusiv, 42 în anul curent.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a obţine sau a redobândi cetăţenia R. Moldova, solicitanţii trebuie să susţină un examen de cunoaştere a limbii de stat, a istoriei statului şi a legislaţiei naţionale. O comisie specială de pe lângă Guvernul R. Moldova examinează dosarul, după care se emite decretul Preşedintelui R. Moldova. Ulterior, solicitanţii depun jurământul în faţa Primarului General al municipiului sau a preşedintelui de raion.

 

 

24.07.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md