Primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, co-preşedintele Conferinţei Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic (CORLEAP), a participat marţi, 14 mai 2013 la lucrările conferinţei Comitetului Regiunilor (CoR), care s-au desfăşurat la Burxelles.
Descentralizarea fiscală în ţările din cadrul Parteneriatului Estic, a fost principalul subiect de dezbateri de pe agenda conferinţei CoR. De asemenea, aspectele descentralizării fiscale, reformele administraţiei publice locale şi cooperarea teritorială au fost abordate şi în cadrul Biroului Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic (CORLEAP).
Reprezentanții puterilor locale și regionale din Uniunea Europeană (UE) și din țările vecine (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina) au discutat despre provocările și oportunitățile de descentralizare fiscală în cadrul Parteneriatului Estic, la conferința organizată de CORLEAP împreună cu Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei și Forumul Societății Civile al Parteneriatului Estic.
La deschiderea conferinței, Mercedes Bresso, prim-vicepreședinte al CoR, a subliniat că descentralizarea politică eficientă poate avea succes doar în cazul în care transferul de competențe la nivel regional și local, este însoțită de descentralizarea financiară corespunzătoare. "Reforma finanțelor publice locale și regionale ar trebui să fie considerată ca o prioritate urgentă, o condiție în procesul de descentralizare și consolidare a autorităților locale și regionale din țările Parteneriatului estic", a menţionat Mercedes Bresso.
Co-presedintele CORLEAP, Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chișinău, a solicitat acces direct la fondurile UE pentru autoritățile locale ale Parteneriatului Estic. Acţiuni concrete în cadrul Parteneriatului Estic, pentru a atinge un nivel superior de descentralizare fiscală. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, aceste acţiuni necesită întreprinse în contextul realizării unei democrații locale puternice și pentru continuarea drumului european în țările Parteneriatului estic, prin intermediul proiectelor concrete pentru cetățenii săi.
În cadrul reuniunii reprezentanţii puterilor locale şi regionale din UE au împărtăşit experienţa ţărilor din care provin, sublinind că descentralizarea fiscală este un deziderat la capitolul descentralizare în cadrul UE. Totodată, au fost prezentate exemple de bune practici de descentralizare fiscală în țări precum Republica Moldova, Georgia, Belarus și Armenia.
Conferința a fost urmată de ședința Biroului CORLEAP, care a fost co-prezidată de Ramón Luis Valcárcel Siso, președintele CoR și co-președinte CORLEAP și Dorin Chirtoacă. Ramón Luis Valcárcel Siso, a subliniat că autoritățile locale și regionale trebuie să dezvolte și să consolideze parteneriatul lor, în scopul de a oferi un mesaj "teritorial" pentru al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic al șefilor de stat și de guvern care va avea loc la Vilnius (Lituania) în perioada 28-29 noiembrie 2013.
Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă a prezentat, de asemenea, documentul în lucru care va constitui baza pentru raportul politic care va fi înaintat spre adoptare la a treia sesiune plenară anuală a CORLEAP - care se va desfăşura la Vilnius (Lituania) la 3 septembrie 2013. Raportul este menit să fie principala contribuție a CORLEAP-ului la al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic din 28-29 noiembrie.
CORLEAP fost creată în anul 2011, având drept scop stabilirea unei platforme de dialog dintre autorităţile locale şi regionale din ţările partenere şi UE.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău