Deschiderea Secţiei de Endocrinologie din cadrul Spitalului „Sfânta Treime"

https://new.chisinau.md/ro/deschiderea-sectiei-de-endocrinologie-din-cadrul-spitalului-sfanta-treime-20292_241537.html

Primăria municipiului Chişinău invită reprezentanții mass-media la evenimentul de redeschidere a Secției de Endocrinologie, din cadrul ÎMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime". Acţiunea va avea loc mâine, vineri, 29 septembrie 2017, ora 11.00.

Informăm opinia publică că Secţia de Endocrinologie a fost modernizată şi renovată conform standardelor moderne. Pentru realizarea lucrărilor au fost alocate surse financiare în sumă totală de peste 2,2 milioane lei. Finanțarea a fost asigurată din bugetul municipal, în valoare de 1,9 milioane lei, iar restul fondurilor au fost alocate din sursele spitalului.

Secția Endocrinologie are o capacitate de  30 paturi, cu saloane moderne și spațioase. Activitatea secției vizează următoarele aspecte:
-        аbordarea multifactorială si interdisciplinară a pacienților cu boli metabolice şi endocrine;
-        evaluarea profilului hormonal;
-        evaluarea parametrilor metabolici şi biochimici;
-        școlarizarea pacienților cu diabet zaharat;
-        consultări interdisciplinare.
 
În Secția de Endocrinologie din cadrul IMSP Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime" anual sunt tratați peste 1200 de pacienți.

28.09.2017

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md