Discuţie cu elevii Liceului „Hyperion” din Durleşti

https://new.chisinau.md/ro/discutie-cu-elevii-liceului-hyperion-din-durlesti-20292_238534.html

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, s-a întâlnit astăzi cu elevii Liceului teoretic „Hyperion” din Durleşti, instituţie de învăţământ în care au învăţat cei doi tineri, victime ale crimei ce s-a produs săptămâna trecută în această localitate.

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, s-a întâlnit astăzi cu elevii Liceului teoretic „Hyperion" din Durleşti, instituţie de învăţământ în care au învăţat cei doi tineri, victime ale crimei ce s-a produs săptămâna trecută în această localitate.

Edilul capitalei a menţionat că a venit în colectivul liceului pentru a transmite mesajul său de compasiune şi pentru a-i ajuta pe elevi să depăşească mai uşor aceste momente. De asemenea, Dorin Chirtoacă i-a îndemnat pe tineri să fie mai precauţi, să anunţe părinţii şi colegii despre acţiunile lor şi să nu se lase cuprinşi de panică şi frică. Primarul general al capitalei a anunţat că în calitatea sa de şef al administraţiei municipale a solicitat poliţiei să întreprindă toate măsurile necesare, pentru stabilirea infractorului şi tragerea la răspundere a acestuia. La ora actuală, organele de drept sunt concentrate pe acest caz, iar în capitală se desfăşoară mai multe măsuri profilactice, a subliniat primarul.

Potrivit lui Dorin Chirtoacă, autorităţile municipale conştientizează că eleviii şi pedagogii de la liceul „Hyperion" din Durleşti sunt derutaţi de crima săvârşită faţă de tinerii care învăţau aici. Primarul general a calificat cazul „drept unul fără precedent pentru municipiul Chişinău", subliniind că este o chestiune de principiu ca respectiva crimă să fie descoperită, iar vinovatul să fie găsit şi pedepsit. „Acest lucru  este  necesar pentru ca oamenii din comunitate să-şi poată găsi liniştea, iar părinţilor cu copii adolescenţi să nu le fie frică atunci când aceştia lipsesc de acasă", a mai spus edilul-şef.

De menţionat că psihologii din şcoală, dar şi de la Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Primăriei Chişinău au avut deja discuţii cu elevii din liceu. Dorin Chirtoacă a solicitat ca asemenea lecţii să fie purtate în toate instituţiile de învăţământ preuniversitar din municipiu.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

 

05.04.2011

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md