Primăria municipiului Chișinău a primit o donație din partea asociațiilor de caritate „Arciconfraternita Di Misericordia" din comunele Certaldo și Gambassi Terme, regiunea Toscana, Italia: două ambulanțe la mâna a doua și o mașină funerară.
Vehiculele sanitare vor fi distribuite la două instituții medicale municipale: Spitalul Clinic Municipal Boli Contagioase de Copii și Spitalul Clinic Municipal nr. 4, pentru asistența medicală a pacienților și gestionarea eficientă a pandemiei de COVID-19. Cele două unități sunt ambulanțe de tip B, în stare tehnică bună, echipate și dotate cu utilajul medical necesar.
Acțiunea de donație a fost posibilă datorită parteneriatului de cooperare dintre regiunea Toscana, Italia și Primăria municipiului Chișinău.
Ambulanțele vor fi utilizate pentru deplasarea copiilor la tratamente complexe și consultații medicale interdisciplinare, precum şi pentru transportarea pacienților aflați la tratament paleativ.
Primarul General, Ion Ceban, a mulțumit autorităților italiene pentru donația oferită Chișinăului. Totodată, edilul a menționat că autoritățile municipale depun eforturi pentru a răspunde necesităților cu care se confruntă locuitorii urbei, iar sprijinul partenerilor are un rol important pentru domeniul medical, mai ales în situația actuală, pandemică.
APL Chișinău își dorește o colaborare frumoasă cu regiunea Toscana şi alte orașe din Italia, precum și realizarea pe viitor a diverselor proiecte comune.
În perioada 18-19 octombrie, a. c., la Chișinău se află o delegație italiană în frunte cu Primarul comunei Certaldo, regiunea Toscana, însoțit de un grup de reprezentanți ai asociațiilor de caritate care promovează incluziunea școlară a copiilor diagnosticați cu autism. Delegația va avea întrevederi și schimb de bune practici cu specialiștii și profesorii din instituțiile de învățământ din capitală, în vederea îmbunătățirii procesului de incluziune a copiilor.