Donație de îmbrăcăminte de iarnă pentru refugiații ucraineni din partea orașului Mannheim, Germania, înfrățit cu Chișinăul

https://new.chisinau.md/ro/donatie-de-imbracaminte-de-iarna-pentru-refugiatii-ucraineni-din-20292_272710.html

Primăria municipiului Chişinău informează că Centrul municipal de plasament pentru refugiați a primit joi un nou lot de ajutor umanitar, cu o capacitate de 13,7 tone, în valoare de 34700 Euro, oferit de orașul Mannheim, Germania, înfrățit cu Chișinăul. Ajutorul este compus din articole de îmbrăcăminte de iarnă pentru toate vârstele, pături, cuverturi și saci de dormit.

Prezent la eveniment, viceprimarul Ilie Ceban a mulțumit părții germane pentru susținere și solidaritate în gestionarea crizei refugiaților, menționând că donația vine ca urmare a vizitei delegației de la Chișinău la Mannheim, în luna mai 2022, când reprezentanții municipalității au avut diverse întrevederi bilaterale cu omologii germani, unde au discutat despre dezvoltarea relațiilor bilaterale, precum și despre criza refugiaților.

Amintim că în luna octombrie, a. c, o delegație de la Mannheim a vizitat Centrul municipal pentru refugiați din str. Studenților, 7/5, unde au fost prezentate informații despre serviciile oferite refugiaților ucraineni, cât și despre cele mai stringente necesități ale beneficiarilor. Drept răspuns, orașul Mannheim oferă susținere și asistență Chișinăului pentru gestionarea problemei refugiaților.

Pe parcursul anului 2022, orașul german a oferit Chișinăului mai multe loturi de donații destinate refugiaților ucraineni, în valoare de peste 250 000 Euro.

29.12.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md