Dorin Chirtoacă a inspectat străzile din Chişinău aflate în reparaţie

https://new.chisinau.md/ro/dorin-chirtoaca-a-inspectat-strazile-din-chisinau-aflate-in-reparatie-20292_239112.html

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a inspectat astăzi străzile din capitală aflate în reparaţie.

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a inspectat astăzi străzile din capitală aflate în reparaţie. Edilul a fost însoţit de conducătorii subdiviziunilor de profil, dar şi de antreprenorul şantierului.

Începând cu această dimineaţă şi până duminică seară, traficul rutier pe str. Petricani a fost suspendat, în legătură cu executarea lucrărilor de reparaţie a carosabilului. Procesul de reabilitare capitală a străzii a demarat în luna iunie şi se desfăşoară în câteva etape.

Edilul capitalei a fost informat despre etapele pe care le-a îndeplinit antreprenorul „Genesis" SRL., pe str. Petricani, dar şi despre volumul de lucrări care urmează a fi executat în perioada următoare. De asemenea, în cadul discuţiilor, s-a decis că vor fi amenajate trotuare noi cu acces pentru pietoni, biciclişti, utilizatori de scaun rulant.

În context, Dorin Chirtoacă, a spus că lucrările sunt executate conform standartelor şi proiectului de execuţie, menţionând că în curând orăşenii vor avea posibilitatea să circule pe drumuri europene şi la Chişinău.

Conform Programului de reabilitare capitală a străzilor din Chişinău, până la finele anului urmează a fi reabilitate integral străzile Mihai Viteazul, Petricani, Vadul lui Vodă, Grigore Vieru. Alte 5 porţiunii de drum, str. Tudor Strişcă, bd, Dacia (intersecţia cu str. Grădina Botanică), intersecţia străzilor Ismail - Varniţa - Calea Basarabiei şi Calea Moşilor şi intersecţia străzilor Burebista - Munceşti, începute în 2011, la fel vor fi realizate până la finele anului curent. Pentru reparaţia străzilor, Primăria Chişinău a contractat un credit în valoare de 162 milioane lei, din care până la sfârşitul anului curent urmează a fi valorificaţi 115 milioane lei.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

 

07.07.2012

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md