Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu" organizează etapa finală a Concursului de lectură „Bătălia cărților", ediția a IV-a, realizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga" din Cluj-Napoca, România.
Finala concursului se va desfășura în cadrul Bibliotecii Centrale a BM „B.P. Hasdeu" (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 148) pentru două categorii de vârstă:
- Sâmbătă, 8 decembrie, ora 12:00 - segmentul adolescenți (15-18 ani);
- Duminică, 9 decembrie, ora 12:00 - segmentul copii (11-14 ani).
Evenimentul va disputa în câteva etape, în cadrul cărora concurenții finaliști vor prezenta pledoaria „Convinge-mă să citesc!", susținând cartea preferată din lista recomandată și vor răspunde la întrebările adresate de un juriu, format din scriitori, critici literari, bibliotecari, dar și de public.
Finalistul, care va prezenta cel mai argumentat cartea aleasă și va convinge prin răspunsurile la întrebările adresate, va deveni Cititorul anului 2018.
De asemenea, juriul va acorda premii și pentru: Cea mai bună fișă de lectură, Cea mai bună fișă de lectură pentru cartea anului, Cea mai bună pledoarie pentru cartea preferată, iar finaliștii vor fi primi diplome și cadouri.
Etapele preliminare ale Concursului s-au desfășurat în perioada martie-octombrie 2018, având scopul de stimulare a lecturii și promovare a valorilor literare în rândul copiilor și tinerilor.