Gestionarea deșeurilor acumulate de agenții economici, prestatori de servicii de Hramul orașului Chișinău

https://new.chisinau.md/ro/gestionarea-deseurilor-acumulate-de-agentii-economici-prestatori-de-servicii-de-20292_243300.html

Primăria municipiului Chișinău aduce la cunoștința agenților economici, prestatori de servicii la Hramul orașului Chișinău (14 octombrie), a.c., că pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. M. Viteazul - str. Ismail, precum și în Parcul Catedralei Mitropolitane, vor fi amplasate, suplimentar, tomberoane pentru depozitarea gunoiului generat de organizatorii și oaspeții evenimentului. 

Astfel, luni, 14 octombrie 2019,  de Hram, serviciile municipale de profil vor pune la dispoziția agenților economici 32 de containere pentru depozitarea deșeurilor, pe următoarele adrese:

  • str. M. Cebotari, intersecție cu str. Mitropolit Dosoftei - 3 unități;
  • bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 126 - 6 unități;
  • str. Tighina, 53 - 5 unități;
  • str. Armenească, 42 - 4 unități;
  • str. V. Alecsandri, intersecție cu str. V. Micle - 6 unități;
  • str. M. Eminescu, 56 - 4 unități;
  • str. V. Pârcălab, intersecție cu str. V. Micle - 4 unități.

De asemenea, de-a lungul bulevardului central al capitalei, pe pilonii RTEC, vor fi amplasate pungi din plastic de mare capacitate, pentru colectarea gunoiului menajer.

Totodată, Î.M. Regia „Autosalubritate",  va disloca două unități specializate, în perimetrul PMAN (pe str. A. Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni), pentru evacuarea deșeurilor pe parcursul desfășurării sărbătorii.    

Operatorul municipal de salubritate va evacua deșeurile menajere 4 ori pe zi. La necesitate, agenții economici pot solicita intervenția serviciilor specializate, apelând Dispeceratul central municipal, tel. (022) 22-22-67. 

 

 

11.10.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md