Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a participat sâmbătă, 17 noiembrie, la inaugurarea iluminatului public al aleii pietonale din Parcul Valea Morilor. Edilul-şef al Capitalei a ţinut să menţioneze că de acum încolo, acest loc va deveni un punct de recreere pentru chişinăuieni, la lumina felinarelor.
Pe aleea pietonală au fost amplasate 88 de felinare, cu câte 2 lămpi fiecare. Acestea vor fi aprinse zilnic, odată cu conectarea iluminatului stradal. Becurile sunt econome, consumul pe tot traseul fiind de circa 6 kw. Costul proiectului este de circa 1,8 milioane lei.
Aprinderea felinarelor a fost ultima parte din proiectul iniţial „Valea Morilor", început în anul 2008, conform prevederilor unei decizii a Consiliului Municipal Chişinău.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău