La Chişinău a ajuns primul tren european

https://new.chisinau.md/ro/la-chisinau-a-ajuns-primul-tren-european-20292_239065.html

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a participat astăzi la ceremonia festivă de prezentare a primului tren renovat la standarde europene, care va circula pe căile ferate din Moldova.

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a participat astăzi la ceremonia festivă de prezentare a primului tren renovat la standarde europene, care va circula pe căile ferate din Moldova. La manifestarea, care s-a desfăşurat la Gara Feroviară din Chişinău, au venit deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova, membri ai Guvernului, conducători ai instituţiilor de stat, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi cetăţeni ai oraşului.  

După cum a declarat ministrul Transportului şi Gospodăriei Drumurilor al Republicii Moldova, Anatol Şalaru, trenul a fost renovat la Fabrica din Paşcani, România. Trenul va circula pe linia Tighina – Ocniţa, iar la traseu va ieşi peste o lună, iar până atunci va fi testat. Potrivit ministrului Şalaru, trenul renovat este foarte econom, din punct de vedere al consumului de combustibil.

La rândul său, primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, după ce a urcat în unitatea de transport, a menţionat că Republica Moldova a ajuns deja Europa, în ce priveşte troleibuzele care circulă pe străzile capitalei, dar şi a trenurilor care vor circula deja pe căile ferate din ţară.

De menţionat că garnitura de tren este compusă din trei vagoane, care sunt adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi. Fiecare vagon dispune de instalaţii de aer condiţionat, spaţii amenajate pentru bagaje, supraveghere video pe timpul călătoriei, toatele moderne. Scaunele sunt echipate cu prize pentru telefoanele mobile şi pentru laptop-uri. Pasagerii vor putea, de asemenea, utiliza internetul.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

 

05.06.2012

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md