În seara zilei de joi, în jurul orei 21.45, la sediul Direcţiei Cultură a Consiliului municipal Chişinău, care se află la etajul 6 în incinta blocului administrativ din str. Bucureşti, 68, a izbucnit un incendiu. Incidentul s-a produs într-un birou auxiliar al Direcţiei.
Potrivit Serviciului Pompieri al Direcţiei Situaţii Excepţionale a municipiului, incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit. În rezultatul incidentului, a ars doar un cuptor cu microunde şi a luat foc un dulap din birou. Serviciul Pompieri a calificat incendiul drept unul de proporţii mici.
Specialiştii în domeniu vor examina situaţia şi circumstanţele producerii incidentului. Pagubele materiale produse de incendiu vor fi evaluate mai târziu.
Direcţia Relaţii Publice a 25.01.2008
Primăriei mun. Chişinău