Ca urmare a multiplelor solicitări din partea cetățenilor, primarul general, Ion Ceban a dispus ca o rută de troleibuz, să asigure temporar, în perioada 01 - 02 februarie a.c., legătura directă între centrul capitalei și Centrul Internațional Expozițional „Moldexpo".
Noua linie directă: „str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni - C.I.E „Moldexpo" nu va avea stații intermediare și a fost creată pentru a facilita participarea cetățenilor la evenimentul anual, organizat tradițional la Chișinău, cu participarea producătorilor autohtoni de bunuri și servicii - Expoziția Națională „Fabricat în Moldova".
Pe rută vor circula 2 troleibuze cu propulsie autonomă, iar timpul de rotație tur - retur va fi de 15 - 20 minute.
Astfel, sâmbătă, 01 februarie a.c., ruta va activa între orele 09:00- 19:00, iar duminică, 02 februarie, troleibuzele vor circula între orele: 09:00 - 17:00.
Linia directă „str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni - C.I.E „Moldexpo", va avea următorul itinerar:
Tur: str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni - str. București - str. Alexei Șciusev - str. Constantin Stere - str. Vasile Lupu - str. Grigore Alexandrescu - staţia terminus.
Retur: str. Grigore Alexandrescu - str. Vasile Lupu - str. Constantin Stere - str. Mihail Kogălniceanu - str. Serghei Lazo - str. Alexei Mateevici - str. Alexandr Pușkin - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni.