Lansarea unui proiect care marchează o nouă etapă importantă în dezvoltarea Capitalei

https://new.chisinau.md/ro/lansarea-unui-proiect-care-marcheaza-o-noua-etapa-importanta-20292_276541.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că joi, în capitală a fost lansat Centrul de Resurse și Dezvoltare Comunitară YMCA. Acest proiect vine să deschidă o nouă etapă importantă în dezvoltarea urbei.

Astfel, Centrul YMCA va oferi programe de dezvoltare pentru tinerii din Chișinău și pentru tinerii refugiați.

Pentru implementarea proiectului, Primăria Chișinău a oferit la prima etapă spațiu și un grant destinat inițiativelor de tineret în valoare de 200.000 de lei, activități menite să contribuie la durabilitatea proiectului.

În cadrul laboratorului tinerii vor avea acces la diverse programe de dezvoltare, oferindu-le totodată posibilitatea de a învăța și a performa într-un mediu modern și stimulativ.

Prezent la evenimentul de lansare, Primarul General, Ion Ceban a mulțumit Centrului YMCA și partenerilor implicați în acest proiect, inclusiv pentru efortul depus și viziunea îndrăzneață vizavi de această inițiativă.

„Centrul de Resurse și Dezvoltare Comunitară nou înființat este mai mult decât un simplu spațiu fizic, este un centru al inovării, care oferă o varietate de facilități avansate pentru tineri. Aici vor fi implementate diverse programe naționale și internaționale pentru tineret, seminare, conferințe etc.”, a menţionat edilul capitalei.

 

02.05.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md