Licitație funciară cu strigare privind vânzarea-cumpărarea terenurilor din intravilanul municipiului Chișinău (VIDEO)

https://new.chisinau.md/ro/licitatie-funciara-cu-strigare-privind-vanzarea-cumpararea-terenurilor-din-intra-20292_246589.html

Primăria Chișinău informează că în cadrul licitației funciare cu strigare privind vânzarea-cumpărarea terenurilor din intravilanul municipiului, desfășurate miercuri, au fost adjudecate 13 loturi, în valoare totală de 252,8 milioane de lei.

Cel mai solicitat teren a fost vândut cu 120 milioane de lei, prețul inițial fiind de 35 de milioane. Acesta este amplasat în zona centrală a orașului, pe bd. Renașterii Naționale, are 75 de ari și este destinat edificării de ansambluri rezidențiale.

De asemenea, au fost solicitate terenuri în valoare de 68 milioane lei, 42 milioane lei, 8 milioane lei etc.

Din totalul de 20 de loturi expuse, au fost adjudecate 13, iar restul nu au fost solicitate.

În context, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că în capitală au mai rămas foarte puține terenuri disponibile, astfel că pentru autoritățile locale este principial ca acestea să fie vândute doar prin concursuri transparente. „Interesul sporit pentru acest concurs ne bucură, pentru că astfel mai mulți bani vor ajunge în bugetul municipal. Respectiv, sursele acumulate vor fi utilizate pentru îmbunătățirea vieții chișinăuienilor”, a mai spus edilul.

Acesta este cel de-al treilea concurs municipal de profil din acest an, prima licitație funciară având loc în luna februarie, cu adjudecarea a 11 terenuri, în valoare totală de 34,5 milioane lei, iar cea de-a doua – în luna octombrie, unde au fost adjudecate 12 loturi, în valoare totală de 25.9 milioane lei.

22.12.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md