Primăria Municipiului Chișinău a lansat procedura repetată de contractare a serviciilor pentru reactualizarea Planului Urbanistic General. Este cea de-a 5 licitație anunțată, iar la concursurile anterioare nu au fost depuse oferte.
Licitația constă în achiziționarea de către municipalitate a serviciilor de proiectare de urbanism pentru elaborarea Planului Urbanistic General al orașului Chișinău și servicii informatice pentru dezvoltarea componentei E-Urbanism în vederea administrării ulterioare a procesului de implementare și actualizare a documentației de urbanism.
De asemenea, în procesul de elaborare a Planului Urbanistic General vor fi obligatoriu corelate cu prevederile Planului de Amenajare a Teritoriului Municipiului Chișinău, precum și cele aflate în curs de elaborare.
În context, Primarul General, Ion Ceban, a ținut să menționeze ca Municipiul Chișinău are nevoie de un Plan Urbanistic General actualizat. Acest document reprezintă un set de norme care trebuiesc respectate în cazul elaborării oricărui proiect de construcție, dar și va constitui instrumentul principal de planificare a utilizării terenurilor şi ocupării acestora.
E de menționat că pentru această licitație clarificările vor avea loc între 27 mai 2022 - 21 iunie 2022, iar perioada de depunere a ofertelor constituie 21 iunie 2022 - 4 iulie 2022.
Anunțul despre licitație, precum și documentele însoțitoare au fost publicate pe platforma electronică achizitii.md: https://achizitii.md/ro/public/tender/21057240/