Locuitorii capitalei sunt îndemnați să nu arunce în containerele pentru deșeuri mucuri de țigară nestinse

https://new.chisinau.md/ro/locuitorii-capitalei-sunt-indemnati-sa-nu-arunce-in-containerele-pentru-20292_247489.html

Primăria Municipiului Chișinău îndeamnă locuitorii urbei să dea dovadă de bun simț și de spirit gospodăresc la depozitarea deșeurilor solide în tomberoane și să evite aruncarea mucurilor de țigară nestinse, pentru a preveni cazurile de incendiu și suportarea pierderilor materiale din partea operatorului municipal de salubrizare. Din cauza unor oameni de rea credință, care distrug bunurile ce nu le aparțin, operatorul municipal de salubrizare suportă pagube materiale, în condițiile când prețul unui container nou este de cca 7000 lei. E de menționat

Primăria Municipiului Chișinău îndeamnă locuitorii urbei să dea dovadă de bun simț și de spirit gospodăresc la depozitarea deșeurilor solide în tomberoane și să evite aruncarea mucurilor de țigară nestinse, pentru a preveni cazurile de incendiu și suportarea pierderilor materiale din partea operatorului municipal de salubrizare.

Din cauza unor oameni de rea credință, care distrug bunurile ce nu le aparțin, operatorul municipal de salubrizare suportă pagube materiale, în condițiile când prețul unui container nou este de cca 7000 lei.

E de menționat că pe parcursul lunii iunie - începutul lunii iulie, a.c., în municipiul Chișinău au fost vandalizate sau incendiate peste 80 de containere, iar cele mai multe cazuri de vandalizare au fost înregistrate în sectoarele Botanica și Râșcani.

Astfel, 75 de containere, zincate și din plastic au fost desenate sau deteriorate de persoane necunoscute, iar alte 5 unități, pentru plastic, sticlă sau pentru colectarea hârtiei au fost incendiate.

Î.M. Regia „Autosalubritate", face apel către locuitorii și oaspeții capitalei să nu distrugă containerele, iar dacă observă persoane cu intenții huliganice, care le deteriorează sau incendiază, să anunțe oamenii legii, apelând numărul „112".

Totodată operatorul municipal de salubrizare, îndeamnă chișinăuienii, să nu arunce în tomberoane mucurile de țigară nestinse, pentru a evita incendierea acestora.

08.07.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md