Lucrări de reparație și întreținere a infrastructurii rutiere executate pe parcursul săptămânii: 13-19 noiembrie 2023

https://new.chisinau.md/ro/lucrari-de-reparatie-si-intretinere-a-infrastructurii-rutiere-executate-20292_275353.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că pe parcursul săptămânii trecute: 13-19 noiembrie 2023, drumarii din capitală au fost antrenați în diverse lucrări de reparație și întreținere a drumurilor publice municipale.

Astfel, au fost executate lucrări de lichidare a situațiilor de avariere prin plombări, pe o suprafață totală de circa 2400 m² de carosabil, iar alte suprafețe au fost pregătite pentru asfaltare în săptămâna curentă.

Pentru a asigura buna funcționare a sistemului pluvial, peste 2700 de receptoare, guri de captare, fântâni și canale ale rețelei au fost curățate de frunze și gunoaie sau spălate.

În același timp, drumurile publice, pasajele subterane și stațiile de așteptare a transportului public au fost salubrizate.

Pentru asigurarea condițiilor de securitate la trafic, au continuat lucrările de înnoire a marcajului rutier la trecerile pentru pietoni și în stațiile de așteptare, dar și de montate a deliniatoarelor pentru sporirea siguranței la trafic. Totodată, peste 150 de indicatoare rutiere au fost supuse lucrărilor de reparație sau mentenanță.

20.11.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md