Lucrările de reabilitare a Staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Chişinău sunt realizate în proporție de 75 %

https://new.chisinau.md/ro/lucrarile-de-reabilitare-a-statiei-de-epurare-a-apelor-uzate-20292_245302.html

Primăria municipiului Chișinău informează că lucrările de reabilitare a Staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Chişinău sunt realizate în proporție de 75 %. Conform graficului aprobat, majoritatea obietivelor civile, inclusiv excutarea lucrărilor de construcție-montaj a noilor utilaje se află la o etapă avansată de finalizare. 

Obiectivele principale constau în construcţia liniei noi de tratare a nămolului şi introducerea procesului tehnologic de fermentare anaerobă a nămolului şi deshidratarea acestuia.

De asemenea, în cadrul proiectului, sunt prevăzute construcția mai multor obiective tehnice noi, reabilitarea celor existente, precum și modernizarea echipamentelor tehnologice, care urmează să genereze costuri operaționale reduse.

Astfel, odată cu implementarea tehnologii moderne va fi minimizat riscul apariţiei mirosului neplăcut la obiectivele amplasate pe teritoriul Staţiei de epurare.

După finalizarea lucrărilor planificate de construcție-montaj, urmează  una din cele mai importante și complicate etape: setarea, reglarea și punerea în funcțiune a noilor instalații, cu asigurarea parametrilor tehnici operaționali prevăzuți conform contractului de execuție.

Costul total al proiectului este de 24 milioane de euro.

Proiectul este realizat în cadrul Programului de dezvoltare a serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare din municipiul Chişinău, finanţat din împrumuturile Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Băncii Europene de Investiţii şi din grantul investiţional oferit de către Facilitatea de Investiţii pentru Vecinătate a Uniunii Europene.

Potrivit Primarului General, Ion Ceban, în legătură cu efectele pandemiei globale COVID-19, precum și ca urmare a desfășurării  lucrărilor complexe de reconstrucție a obiectivelor existente și construcția celor noi, termenul de finalizare a proiectului și punerea în funcţiune a obiectivului a fost decalat din iunie 2020, pentru finele anului 2021. Edilul capitalei a precizat că pe durata lucrărilor de rabilitare funcționalitatea Stației de epurare este asigurată non-stop. 

Contractul pentru reabilitarea Stației de epurare a fost atribuit consorțiumului Passavant Energy & Environment GmbH și Ludwig Pfeiffer Hoch - und Tiefbau GmbH & Co. KG, Germania.

19.03.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md