Mesajul primarului general Dorin Chirtoacă adresat cu prilejul Zilei Profesorului<BR/><BR/><BR/><BR/>

https://new.chisinau.md/ro/mesajul-primarului-general-dorin-chirtoaca-adresat-cu-prilejul-zilei-profesorulu-20292_237822.html

Rezistenţa, curajul şi verticalitatea vă caracterizează în mod special. Rezultatele le atestăm în succesele discipolilor Dumneavoastră, în atitudinea lor faţă de diverse fenomene sau situaţii, întâmplări din societate. Sperăm şi ne dorim să aveţi în continuare acest deziderat drept un modus vivendi.

Dragi profesori! 

În fiecare toamnă marcăm Ziua Profesorului. E un prilej de a sărbători şi de a face bilanţuri. Constatăm că V-aţi manifestat din  plin în domeniul ales şi aveţi tot respectul şi recunoştinţa noastră, pentru efortul depus în creşterea intelectuală şi spirituală a tinerilor. Rezistenţa, curajul şi verticalitatea vă caracterizează în mod special. Rezultatele le atestăm în succesele discipolilor Dumneavoastră, în atitudinea lor faţă de diverse fenomene sau situaţii, întâmplări din societate. Sperăm şi ne dorim să aveţi în continuare acest deziderat drept un modus vivendi. Majoritatea dintre Dumneavoastră îşi fac datoria cu mult talent, dăruire şi profesionalism, pentru care avem o înaltă consideraţie. 

Fiecare dintre noi este legat de şcoală, în mod direct sau indirect. Dezvoltarea învăţământului trebuie să rămână în continuare o direcţie prioritară, pentru că pe toţi  ne interesează cum va fi viitorul nostru. De aceea e necesar să investim tot ce avem mai bun în copii. Aspiraţiile noastre europene sunt legate de şcoală, în primul rând, de evoluţia învăţământului şi racordarea lui la standardele existente. Pregătirea unor specialişti de înaltă competitivitate ne interesează pe toţi. Transmiterea şi acumularea cunoştinţelor cu multă perseverenţă, creativitate, în ritm cu cerinţele realităţii pe care o trăim, este un îndemn sub care subscriem. 

Vă asigur, dragi profesori, că eforturile noastre, ale tuturor, nu sunt zadarnice. Ele vor da rod în curând, pentru că ne dorim cu toţii să avem parte de o viaţă mai bună în familia ţărilor europene. 

Cu respect, 

Dorin Chirtoacă

Primar general al municipiului Chişinău

02.10.2009

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md