Onoraţi lucrători medicali!
Ziua Dumneavoastră profesională este un prilej de a exprima cuvinte de mulţumire celor angajaţi în sistemul de ocrotire a sănătăţii, care în condiţii dificile îşi exercită meseria cu responsabilitate şi devotament.
Dumneavoastră demonstraţi zi de zi că rezistaţi în faţa greutăţilor şi a provocărilor şi depuneţi toate eforturile şi cunoştinţele în munca pe care o faceţi, schimbând lucrurile spre bine. Profesionalismul, munca asiduă, strădania fiecăruia în parte, atitudinea receptivă faţă de om - V-au creat, pe bună dreptate, o imagine ireproşabilă în rândurile societăţii.
Cu această ocazie, Vă aduc din suflet calde şi sincere urări de sănătate şi prosperare, împliniri frumoase şi noi succese în munca Dumneavoastră nobilă. Să Vă bucuraţi de afecţiunea celor apropiaţi, să fiţi înconjuraţi numai de oameni de bine, pentru a trece împreună toate obstacolele şi problemele cu care ne confruntăm.
Cu respect,
Dorin Chirtoacă,
Primar general al municipiului Chişinău