Stimați colegi, angajați ai Administrației Publice Locale Chișinău: funcționari ai Primăriei Capitalei, ai preturilor de sector, ai direcțiilor generale și ai primăriilor suburbane!
Vă adresez sincere felicitări cu prilejul Zilei Profesionale a Funcționarului Public, marcată astăzi, 23 iunie.
Profesionalismul Dumneavoastră, experienţa, competenţa şi dorinţa de a fi utili societăţii aduc rezultate frumoase zilnic, în beneficiul locuitorilor municipiului Chișinău, fapt recunoscut la nivel de țară.
Primăria Chișinău este cea mai transparentă și eficientă instituție publică din Republica Moldova, cu peste 1000 de proiecte mari realizate în diverse domenii. Pe această cale, mulțumesc tuturor angajaților pentru implicare.
Sunt onorat că facem o echipă cu Dumneavoastră, oamenii alături de care am atins un obiectiv important - asigurarea unor servicii publice de calitate.
Împreună demonstrăm că putem face mult mai multe pentru oraș și pentru cetățeni, fapt pentru care vă mulțumesc!
Va doresc succese în activitatea nobilă pe care o desfășurați în serviciul cetățenilor și putere pentru a face față provocărilor zilnice.
Sănătate şi noi performanţe în tot ceea ce faceţi pentru binele comunităţii!