Primăria municipiului Chișinău îndeamnă reprezentanții mediului de afaceri din capitală să participe la valorificarea economică a obiectivelor expuse de municipalitate, în cadrul parteneriatelor publice-private (PPP). Astfel, proiecte din domeniul educațional, sănătate, social, sport, cultură etc., vor fi propuse celor interesați pentru investiții. O decizie în acest sens urmează a fi aprobată în cadrul ședinței CMC din 29 septembrie, curent.
Inițiativa a fost prezentată astăzi în cadrul unei conferințe de presă organizată de reprezentanții grupului de lucru, din care fac parte membri ai executivului și ai fracțiunilor Consiliului municipal Chișinău. Forul a fost instituit pentru a relansa relațiile de cooperare dintre Primăria Chișinău și mediul de afaceri din capitală.
Vladimir Mitru, consilierul primarului general, a menționat că municipalitatea este deschisă pentru o nouă etapă de colaborare cu investitorii locali, prin care își propune să fie valorificate la maximum proprietățile municipale, inclusiv reabilitarea complexului de clădiri istorice din oraș. Fiecare proiect urmează a fi implementat în baza studiilor de fezabilitate, care vor fi realizate prin contribuția partenerilor de dezvoltare externă.
Inițiativele propuse de APL Chișinău pentru realizare în comun cu agenții economici, în baza parteneriatelor publice-private se referă la:
- Reabilitarea telefericului din Parcul ,,Butoiaş", sectorul Buiucani;
- Renovarea pasajului subteran de la intersecţia bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi str. Ismail;
- Iluminatul stradal;
- Implementarea proiectelor privind valorificarea deşeurilor solide de la Poligonul municipal din comuna Țînțăreni;
- Amenajarea staţiilor de aşteptare a transportului public;
- Taxarea electronică în transportul public municipal;
- Amenajarea spaţiilor de parcaje în municipiul Chişinău;
- Instalarea camerelor de monitorizare video în capitală, pentru a asigura ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor.
Astfel, reprezentanții business-ului interesaţi de colaborarea cu Primăria Chişinău, sunt chemați să completeze un formular de intenţie, care va fi expediat pe adresa de e-mail: ppp@pmc.md.
Formularul şi lista obiectivelor propuse agenţilor economici, pentru participarea în carul PPP, vor fi publicate pe pagina web oficială a municipalității: www.chisinau.md .