Direcția Generală Asistență Socială și Sănătate a Consiliului municipal Chișinău, sub egida Primăriei municipiului Chișinău, vine cu un mesaj de responsabilizare și sensibilizare către locuitorii capitalei, privind respectarea tuturor normelor epidemiologice pentru a opri răspândirea virusului COVID-19.
În baza Hotărârii nr. 33 din 13 martie 2021 aprobată de către CESP a municipiului Chișinău, în temeiul Hotărârii nr. 50 din 12 martie 2021 a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a Republicii Moldova, dar și din cauza situației epidemiologice alarmante în municipiul Chișinău, autoritățile municipale îndeamnă oamenii să fie extrem de precauți și responsabili față de viața și sănătatea proprie, inclusiv a celor din jur.
Evoluția infecției prin COVID-19 în Chișinău se caracterizează printr-o creștere graduală permanentă, iar prognozele specialiștilor nu sunt optimiste, urmând ca numărul de persoane infectate să fie într-o permanentă creștere.
Această situație de criză medicală în Chișinău este explicată prin specificul municipiului, unde, în primul rând este concentrată o mare parte din activitatea economică a țării și, în al doilea rând, prin faptul că municipiul Chișinău este cea mai mare unitate teritorială din Republica Moldova, ca număr de locuitori și densitate.
„În continuare, este extrem de important ca toată populația să aibă grijă și să respecte toate măsurile epidemiologice impuse de către specialiștii în sănătate și autorități. Virusul nu a dispărut, dragi chișinăuieni, dimpotrivă, este chiar mai dur, mai contagios. Este necesar să purtăm masca corect, în spațiile deschise și închise, trebuie să spălăm regulat mâinile, să evităm aglomerațiile și să păstrăm distanța de un metru. Trebuie să fim responsabili și să avem grijă de noi și de cei din jur.", a menționat Boris Gîlcă, șef adjunct al Direcției generale asistență socială și sănătate.
La moment, municipiul Chișinău este unul dintre cele mai afectate teritorii din Republica Moldova (cu o incidență de - 1211.67 de cazuri la 100.000 de persoane, media pe țară fiind 535.4. Datele din 18 martie 2021, pentru ultimele 14 zile).
„Din păcate, virusul nu a dispărut, este necesar să fim prudenți. COVID-19 în continuare este un pericol major pentru fiecare dintre noi, pentru familiile noastre. Nu trebuie să ne relaxăm, pentru că acest virus nu iartă neglijența. Respectați măsurile de precauție. Nu vă expuneți riscului și nu expuneți riscului oamenii dragi.", a conchis Tatiana Bucearschi, sefa Direcției generale asistență socială și sănătate.
Amintim, că în temeiul Hotărârii nr. 50 din 12 martie 2021 a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică, atât pe întreg teritoriul republicii, cât și în capitală a fost prelungită starea de urgență în sănătate publică până pe 15 aprilie 2021.
Totodată, se menține în continuare exigența purtării măștilor în toate spațiile publice deschise și închise de pe întreg teritoriul municipiului Chișinău, inclusiv în stradă și în transportul public.