Municipiul Chișinău și județul Suceava din România au stabilit să inițieze relații de colaborare și cooperare dintre părți, în vederea realizării de proiecte și programe comune în diverse domenii de competență, precum și pentru schimb de experiență.
În acest sens, Primarul General, Ion Ceban, aflat zilele acestea într-o vizită oficială la Suceava, România și Gheorghe Flutur, Președintele Județului Suceava, au semnat joi o înțelegere de cooperare comună.
Potrivit documentului semnat, părțile vor dezvolta relații de colaborare, care vor consta în schimb de informații și de experiență, realizarea de proiecte și programe comune, în domeniile: administrație publică locală, economie, comerț, urbanism, mediu, educație, cultură și sport.
Edilul capitalei a menționat că municipiul Chișinău și județul Suceava își propun să realizeze în cel mai scurt timp anumite proiecte din domeniul economiei, educației și culturii, iar un grup de lucru de la noi va merge în curând la Suceava.
După semnarea Înțelegerii, Ion Ceban a discutat cu diverși administratori de instituții din Suceava, referitor la inițierea de proiecte concrete, precum: reabilitarea în comun a Muzeului „Grigore Vieru" de la Chișinău, elaborarea unui program de simulare în vederea pregătirii pentru examenele de bacalaureat, dezvoltarea serviciilor de educație pe parcursul vieții, servicii pentru copii care au nevoie de ajutor, colaborarea între școlile de meserii, dezvoltarea turismului și atragerea de investiții.
În context, Primarul General a ținut să remarce că dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre APL Chișinău cu diverse state, capitale/orașe, regiuni sau județe presupune mai mute oportunități pentru capitală de a-și testa și dezvolta potențialul în domenii de interes major pentru comunitate.