O delegație a Municipiului Chișinău a vizitat marți, 22 februarie, a.c., municipiul Iași, România, în vederea consolidării relațiilor de cooperare stabilite pe diverse domeniile între cele două municipalități.
Din cadrul delegației de la Chișinău au făcut parte viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici și reprezentanți ai subdiviziunilor municipale de asistență socială și pentru protecția drepturilor copilului.
În cadrul vizitei, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a avut o întrevedere cu viceprimarul Municipiului Iași, Cezar Baciu, unde au fost abordate subiecte ce vizează prestarea serviciilor calitative de asistență socială. Părțile au făcut schimb de opinii, fiind abordate și aspecte ce țin de inițierea colaborării pentru dezvoltarea unor proiecte comune între cele două municipalități.
Angela Cutasevici a menționat că vizita de lucru la Iași a servit drept prilej de cunoaștere a priorităților și proiectelor sociale aplicate în domeniul de asistență socială de către partea română, care cu siguranță, pot fi preluate și implementate în Municipiul Chișinău.
De asemenea, reprezentanții municipalității au vizitat și unele obiective de prestare a serviciilor sociale cu scopul de preluare a experienței și a bunelor practici, care au menirea de a îmbunătăţi situaţia socio-economică și de a susţine incluziunea socială a familiilor social vulnerabile.