Muzeul Holocaustului şi Muzeul ocupaţiei sovietice, la Chişinău

https://new.chisinau.md/ro/muzeul-holocaustului-si-muzeul-ocupatiei-sovietice-la-chisinau-20292_238181.html

Primarul general Dorin Chirtoacă lansează iniţiativa deschiderii a două muzee în municipiul Chişinău: Muzeul Holocaustului şi Muzeul ocupaţiei sovietice.

Având în vedere crimele comise de cele două regimuri totalitare: fascist şi comunist, înţelegerea dintre fascişti şi comunişti din anul 1939 (Pactul Hitler – Stalin) şi consecinţele acesteia pentru Europa, inclusiv Basarabia, precum şi ţinând cont de necesitatea cunoaşterii adevărului istoric, în special de către noile generaţii, primarul general Dorin Chirtoacă lansează iniţiativa deschiderii a două muzee în municipiul Chişinău: Muzeul Holocaustului şi Muzeul ocupaţiei sovietice. 
Asemenea muzee există în mai multe oraşe din Europa şi din lume: în Polonia (Auschwitz-Birkenau), Germania (Berlin, Leipzig), Israel (Ierusalim), Letonia (Riga) etc. În Riga, muzeul  ocupaţiei Letoniei de către Uniunea Sovietică (1940 – 1991) se găseşte la o distanţă de 50 de metri de Primăria oraşului. 
Detalii în cadrul şedinţei operative de luni, 5 iulie 2010. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

01.07.2010

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md