Primăria Municipiului Chișinău informează că numărul cetățenilor ucraineni care solicită protecție temporară în Republica Moldova este în continuă creștere, cu o concentrație semnificativă în Chișinău.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Migrație, la data de 26 august 2024, de statutul de protecție temporară în Chișinău beneficiau 32810 ucraineni, ceea ce reprezentă aproximativ 57% din numărul total la nivel național. Creșterea săptămânală medie este de 500 de persoane. Dintre aceștia, 7883 sunt copii (aproximativ 24%) și 2569 persoane de peste 60 de ani (aproximativ 8%).
Aceste statistici subliniază angajamentul Primăriei Chișinău de a oferi protecție și sprijin tuturor celor aflați în dificultate.
În acest context, Primăria continuă să extindă infrastructura educațională și să ofere servicii medicale gratuite în instituțiile municipale.
E de menționat că beneficiarii protecției temporare au dreptul de a munci, de a accesa servicii de sănătate primară și de urgență, de a beneficia de educație generală pentru copii și de măsuri de asistență socială.