O delegație de la Primăria Chișinău, în vizită de lucru la Vaslui, România

https://new.chisinau.md/ro/o-delegatie-de-la-primaria-chisinau-in-vizita-de-20292_273564.html

O delegație reprezentativă de la Primăria Chișinău, condusă de viceprimarul Angela Cutasevici, a efectuat o vizită de lucru în județul Vaslui, în contextul dezvoltării parteneriatelor pe Programul transfrontalier INTERREG Next România-Moldova 2021-2027.

Subiectele abordate împreună cu colegii de la Vaslui au vizat propuneri de proiecte conexe de colaborare dintre Primăria Municipiului Chişinău și Consiliul Județean Vaslui, inclusiv pe domeniul educație, tineret și sport, în scopul aplicării și implementării Programului INTERREG Next România-Moldova 2021-2027. 

Totodată reprezentanții Consiliului Județean Vaslui au împărtășit experiența și bunele practici post implementare a Programul INTERREG Next România-Moldova.

Urmare a discuțiilor pe domeniul educație, care s-au axat primordial pe „Dezvoltarea Comunităților Verzi”, prioritatea ambelor părți sunt proiectele de infrastructură, în special eficientizarea energetică și dotarea instituțiilor de învățământ general. 

În cadrul dialogului cu responsabilii de Program din cadrul Consiliului Județean Vaslui, reprezentanții Direcției generale educație, tineret și sport au convenit asupra necesității de colaborare în perioada următoare, în contextul obiectivului „Dezvoltarea Socială Transfrontalieră”, privind îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în grădinițele și școlile publice, formarea și dezvoltarea infrastructurii accesibile acestora.  

Astfel, instruirile operaționale comune în domeniul educației incluzive, promovarea rezilienței pentru educație, ar putea fi un debut al colaborării bilaterale cu impact major și de perspectivă.

La finalul vizitei, părțile au convenit ca delegația Primăriei Municipiului Chișinău să înainteze propuneri de proiect, pe diverse domenii de activitate, iar reprezentanții Consiliului Județean Vaslui să pună la dispoziție Primăriei un model de fișă a Proiectului din cadrul Programului, iar ulterior și noul regulament aprobat al Programului sus-menționat. 

24.03.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md