Primăria municipiului Chișinău anunță că pentru prima data de la începutul epidemiei de COVID-19, în grădinițele din capitală a fost instituționalizați copii cu vârsta cuprinsă între 2 – 4 ani care nu au frecventat anterior instituția preșcolară.
Astfel, în perioada 2 – 6 noiembrie, în grădinițe au fost înmatriculați 1757 de copii cu vârsta de 2 – 3 ani în 134 de grupe și 3481 de copii cu vârsta de 3 – 4 ani în 166 de grupe. În total, în 121 de instituții de educație timpurie din Chișinău au fost deschise grupe noi.
De asemenea, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a evaluat și monitorizat 30 de grădinițe la capitolul respectarea normelor anti – COVID, fiind înregistrate următoarele abateri:
· personalul nedidactic echipat necorespunzător;
· porțile de acces în IET deschise pe parcursul zilei;
· nerespectarea de către părinți a graficul de venire/plecare din IET;
· lipsa avizelor din curtea instituțiilor, cu informația pentru părinți.
În prezent, instituțiile de educație timpurie din capitală sunt frecventate de către 32 107 copii.