Primăria Chişinău a aprobat un Plan de acţiuni pentru menţinerea echilibrului bugetar pe anul 2009, în scopul depăşirii impactului crizei financiare şi recesiunii economice globale.
Acest plan urmăreşte extinderea bazei fiscale, sporirea veniturilor bugetului municipal, optimizarea cheltuielilor bugetare, a reţelei şi statelor de personal, stabilirea priorităţilor la efectuarea cheltuielilor de la buget şi achitarea datoriilor creditoare.
Referindu-se la planul de măsuri, în cadrul şedinţei operative de la primărie, primarul general Dorin Chirtoacă a menţionat că asemenea acţiuni sunt necesare indiferent de criza economică. Edilul Chişinăului a subliniat însă că neîndeplinirea planului de măsuri este pasibilă de sancţiuni.
În aceeaşi ordine de idei, Dorin Chirtoacă a opinat că banii publici trebuie gestionaţi în aşa fel, încât bugetul să fie unul de finanţare, şi nu unul care să acopere doar cheltuielile curente. Primarul general a subliniat că trecerea la subvenţionarea individuală a unor categorii de populaţie pentru anumite servicii pot optimiza cheltuielile, iar un exemplu concludent este acordarea compensaţiilor nominale pentru căldură în sezonul trecut. De menţionat că în anii precedenţi pentru compensarea serviciilor de termificare municipalitatea aloca peste 200 milioane lei, în sezonul 2008 – 2009 în acest sens au fost alocate 16 milioane lei.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău
Planul privind acţiunile de bază ale executorilor de buget întru menţinerea echilibrului bugetar pe anul 2009