Pregătiri la RTEC pentru asamblarea troleibuzelor la Chişinău

https://new.chisinau.md/ro/pregatiri-la-rtec-pentru-asamblarea-troleibuzelor-la-chisinau-20292_239020.html

Primarul general, Dorin Chirtoacă, a întreprins astăzi o vizită de lucru la ÎM "Regia Transport Electric Chişinău", pentru a inspecta gradul de pregătire al întreprinderii vizavi de începerea procesului de asamblare a troleibuzelor, pe baza componentelor importate de la uzina „Belkommunmash” din Minsk.

Primarul general, Dorin Chirtoacă, a întreprins astăzi o vizită de lucru la ÎM „Regia Transport Electric Chişinău", pentru a inspecta gradul de pregătire al întreprinderii vizavi de începerea procesului de asamblare a troleibuzelor, pe baza componentelor importate de la uzina „Belkommunmash" din Minsk. Astfel, în acest an, la Chişinău se prevede asamblarea a 10 troleibuze.

Primele 5 complete pentru asamblarea unităţilor de transport electric urmează să sosească la Chişinău până la mijlocul lunii iunie, iar până la sfârşitul lunii viitoare vom avea primul troleibuz lansat la Chişinău, după finisarea asamblării la atelierul de reparaţie al Regiei Transprot Electric. În prezent, la Atelier lucrările de pregătire pentru producere sunt în toi. Sălile au fost reparate. Sunt instalate reţelele electrice, specialiştii au fost instruiţi etc. Linia de producere va permite, din punct de vedere tehnic, asamblarea a cel puţin 4 troleibuze pe lună sau circa 50 pe an.

Primarul general, Dorin Chirtoacă a declarat că din punct de vedere financiar, municipalitatea îşi propune pentru anul în curs asamblarea la Chişinău a 10 troleibuze cu componente din Belarus. Potrivit edilului-şef, Primăria Chişinău a transferat astăzi Uzinei din Minsk 8 milioane de lei din cele 10 milioane, necesare pentru prima sumă de plăţi. Astfel, RTEC va  primi către 20 iunie primele complete. Dorin Chirtoacă a ţinut să remarce că troleibuzul asamblat la Chişinău va fi mai ieftin decât cel produs la uzina „Belkommunmash" cu circa 10 mii Euro, ca urmare a economiilor care au loc aici.

De la Minsk vor veni caroseriile cu geamuri şi uşi, iar restul componentelor vor fi asamblate aici. „Este o producere mixtă, o parte de asamblare fiind efectuată în Belarus şi alta la Chişinău", a menţionat Gheorghe Morgoci, şeful Regiei Transport Electric. Troleibuzele asamblate la atelierul de profil al RTEC vor continua să înnoiască parcul de troleibuze din capitală, astfel ca să fie înnoit tot materialul rulant al RTEC şi să fie chiar majorat numărul de unităţi.

Troleibuzele asamblate aici vor fi exact ca cele 102 unităţi care au fost achiziţionate anul trecut. În anul curent, la Chişinău se prevede asamblarea a 10 troleibuze.  

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

 

29.05.2012

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md