Prezentarea publică a proiectului de decizie privind îmbunătățirea serviciului de management al deșeurilor solide din municipiul Chișinău

https://new.chisinau.md/ro/prezentarea-publica-a-proiectului-de-decizie-privind-imbunatatirea-serviciului-d-20292_243561.html

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din cadrul Consiliului municipal Chișinău, inițiază miercuri, 5 februarie 2020, ora 16:00, prezentarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la îmbunătățirea serviciului de management al deșeurilor menajere solide în municipiul Chișinău pe anul 2020". (Evenimentul va avea loc în Sala de Ședințe a CMC).

Agenda discuțiilor publice cuprinde o prezentare succintă a Proiectului, etapele parcurse, situația în prezent și activitățile care urmează. Întâlnirea va reuni factori de decizie din cadrul Primăriei, precum și principalele părți interesate de implementarea acestui serviciu în municipiul Chișinău. De asemenea, vor fi expuse posibile idei de acțiuni și măsuri ce vor fi incluse în proiectul de decizie.

Principalele subiecte care vor fi abordate se referă la:

-          Amplasarea platformelor de colectare separată a deșeurilor menajere solide (DMS) în curțile blocurilor de locuit dotate cu tuburi de colectare a DMS, cât și eliminarea tuburilor de colectare a DMS (în peste 1700 scări).

-          Elaborarea Programului local de gestionare a deșeurilor menajere solide al mun. Chișinău, în consultare cu Grupul de lucru pe gestionarea deșeurilor în mun. Chișinău, creat la inițiativa viceprimarului de ramură.

-          Definitivarea formatului de Parteneriat Public Privat (PPP) pentru stabilirea infrastructurii de gestionare a deșeurilor menajere solide în municipiul Chișinău (în consultare cu Grupul de

Lucru pe gestionarea deșeurilor) anunțarea licitației, desemnarea câștigătorului și semnarea contractului PPP.

De asemenea, la discuții sunt invitați ONG-urile de mediu, agenții economici, experții independenți, reprezentanți ai Direcției generale locativ-comunală și amenajare, ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Î.M. Regia ,„Autosalubritate" și alte părți interesate din municipiul Chișinău.

Obiectivul general al proiectului de decizie: „Cu privire la îmbunătățirea serviciului de management al deșeurilor menajere solide în municipiul Chișinău pe anul 2020", reprezintă gestionarea deșeurilor prin modalități eficace, care nu prezintă pericol pentru sănătatea cetățenilor și prevede sortarea acestora.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus discuțiilor publice pot fi expediate până pe data de 05.02.2020, pe numele dnei Ina Coșeru, pe adresa electronică: ina.coseru@environment.md sau fractiuneapas.cmc@gmail.com, la numărul de telefon 079817448 sau pe adresa bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, bir.21, (tel. 022-20-17-13).

 

 

 

31.01.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md