Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău a organizat astăzi o întâlnire, la final de an, cu un grup de muzicieni, regizori, scriitori artiști plastici, actori și fotografi, care au marcat jubilee de la data nașterii în anul 2020.
Viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, a ținut să remarce că evenimentul cu decanii de vârstă ai culturii din Chișinău reprezintă stabilirea unei noi colaborări între părți, pentru a discuta problemele și inițiativele venite de la această breaslă, pentru a fi realizate.
„Dar astăzi vă onorăm pe Dumneavoastră, cei care v-ați consacrat domeniului culturii și valorilor general-umane. Știu că în acest an cultura a fost unul din cele mai afectate domenii. Iar oamenii de artă, atunci când nu au satisfacția pentru care creează, suferă. Ne dorim ca anul 2021 să fie plin cu evenimente frumoase, pentru a vă inspira în munca de creație", a menționat viceprimarul.
Angela Cutasevici a precizat că, pentru anul 2021, autoritățile municipale au stabilit diverse acțiuni care vizează parteneriate, atât cu uniunile de creație, cât și cu personalitățile notorii, pentru a realiza împreună proiecte frumoase pentru public.
Seniorii culturii din capitală au fost felicitați și cu un program artistic de Crăciun, prezentat de violonistul Oleg Vitliuc și ansamblul de naiști „PanAcademic".
Municipalitatea a oferit oamenilor de cultură prezenți la eveniment câte o carte poștală cu mesajul de Anul Nou al Primarului General, Ion Ceban, flori și sume bănești.