Primăria Chișinău regretă imixtiunea unor deputați socialiști și a altor politicieni la ședința Consiliului Municipal Chișinău

https://new.chisinau.md/ro/primaria-chisinau-regreta-imixtiunea-unor-deputati-socialisti-si-a-altor-20292_240586.html

Primăria municipiului Chișinău își exprimă îngrijorarea în legătură cu acțiunile unui grup de deputați și reprezentanți din partea Partidului Socialiștilor, precum și a altor partide, care au zădărnicit desfășurarea ședinței de astăzi a Consiliului municipal Chișinău, prin bruscarea persoanelor de demnitate publică și provocarea dezordinii în masă.

Primarul general, Dorin Chirtoacă a ținut să atenționeze "oaspeții" prezenți la ședință că trebuie să respecte regulile de comportament într-o instituție publică.

Edilul-șef a calificat acțiunile acestora drept contravenții administrative și a solicitat implicarea poliției în vederea întocmirii proceselor verbale și sancționarea celor care au provocat dezordine în incinta Primăriei Chișinău.

Solicităm atragerea la răspundere a persoanelor care au provocat dezordinea din cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, inclusiv a celor care își permit excese, chiar și aplicarea forței, folosindu-se de imunitatea parlamentară și de dreptul de a avea acces în orice instituție din municipiu.   

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

14.05.2015

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md