Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, a participat astăzi 2 martie, la acțiunile de comemorare organizate în capitală, la împlinirea a 26 de ani de la conflictul armat de pe Nistru.
Edilul capitalei a depus flori la Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, în amintirea eroilor căzuți în 1992, în luptele pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.