Primarul general, Ion Ceban, a depus flori în memoria celor căzuți în războiul din Afganistan

https://new.chisinau.md/ro/primarul-general-ion-ceban-a-depus-flori-in-memoria-celor-20292_245161.html

Primarul General, Ion Ceban, alături de conducerea de vârf a statului, a depus astăzi flori la Complexul Memorial „Feciorilor Patriei - Sfânta Amintire", în memoria celor căzuți în războiul din Afganistan.

În alocuțiunea sa din cadrul evenimentului, edilul capitalei a ținut să remarce că participanții la luptele din Afganistan, sunt un exemplu de dăruire, bărbați adevărați ai neamului, iar generațiile de azi trebuie să păstreze memoria celor căzuți.

„Stimați veterani, sunteți demni de toată aprecierea. Noi prin puținul pe care am putut să-l facem, am reușit să reorganizăm acest spațiu, să-l aducem la condiții mai bune. Anul acesta lucrările vor fi finalizate. Este de datoria noastră să păstrăm memoria celor căzuți în lupte și să îmbunătățim viața celor ce s-au întors din Afganistan, care sunt aici, alături de noi", a mai menționat Ion Ceban.

Pe 15 februarie 2021 se împlinesc 32 de ani de la retragerea contingentului limitat al trupelor militare din Afganistan, din care au făcut parte și soldați moldoveni în componența fostei Armate Sovietice.

 

 

15.02.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md