Primarul General al Municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat astăzi, 5 noiembrie 2024, raportul de activitate pentru anul 2024, la un an de la preluarea celui de-al doilea mandat.
Alături de echipa Primăriei, edilul a subliniat progresele înregistrate în implementarea programului electoral, menționând că au fost realizate circa 40% din activităţile propuse.
În cadrul unei conferințe de presă, printre realizările importante, Ion Ceban a menționat: modernizarea arterelor de circulație și a trotuarelor, amenajarea curților de blocuri și a căilor de acces, instalarea terenurilor de joacă și sport, amenajarea parcărilor, inclusiv a benzilor dedicate transportului public de pasageri.
De asemenea, Primarul General a ținut să precizeze că au fost investite surse financiare în modernizarea și completarea cu noi unități a parcurilor de transport public municipal, dar și în revitalizarea parcurilor și zonelor verzi din capitală.
În perioada de referință, municipalitatea a alocat resurse semnificative pentru investiții în fondul locativ, educație, sănătate și gestionarea deșeurilor. Totodată, au fost deschise noi centre pentru tineri, dezvoltate programe și servicii sociale unice, pentru a răspunde nevoilor locuitorilor Municipiului Chişinău.
„Continuăm să muncim și avem viziuni clare pentru dezvoltarea municipiului pentru perioada 2025, 2030 și 2035. La un an de la începutul celui de-al doilea mandat, pot spune că am reușit să implementăm aproape 40% din programul electoral pe care l-am propus împreună cu echipa Primăriei. Demonstrăm că avem capacitate și suntem pregătiți pentru un nou an plin de transformări, angajându-ne să dezvoltăm orașul la o scară mai mare”, a declarat Ion Ceban.