Primarul general, Ion Ceban, în calitate de vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), a făcut apel către concurenții electorali și forțele politice din republică, să adere la obiectivele descentralizării și consolidării autonomiei locale, precum și să-și asume angajamentul public privind implementarea în practică a obiectivelor care vor conduce la acest deziderat, prin semnarea Declarației Congresului Autorităților Locale din Moldova.
Edilul capitalei a declarat în cadrul conferinței de presă organizate de CALM că acum este timpul ca cei care doresc să acceadă în Legislativ, să demonstreze că pledează cu adevărat pentru condiții decente de trai pentru toți cetățenii Republicii Moldova, pentru că problemele APL sunt comune pentru toate primăriile, indiferent dacă unitățile administrativ-teritoriale reprezintă orașe mari sau sate mai mici.
„Progresele trebuie să înceapă de jos în sus și invers. Dar dacă nu există această evoluție firească și undeva se trișează, atunci nu putem schimba lucrurile. De aceea, vrem ca politicienii care vor accede în Parlament să-și asume propunerile CALM, enunțate de ani de zile, care vin să susțină localitățile, prin măsuri concrete de consolidare a autonomiei locale: instituționale, organizaționale, economice, de ordin financiar etc.”, a precizat Ion Ceban.
Prin declarația Congresului Autorităților Locale din Moldova, APL-urile solicită de la administrația de stat, în special: alocarea directă în bugetele locale a impozitului din venitul persoanelor juridice (IVPJ) colectate în teritoriul respectiv în volum de: cel puțin 10% pentru bugetele municipiilor Chișinău și Bălți; cel puțin 15% pentru bugetele municipiilor și orașelor-reședință de raion; cel puțin 50% pentru bugetele orașelor și satelor (comunelor); creșterea defalcărilor de la impozitul pe venit al persoanelor fizice (IVPF) pentru orașe și municipii de la 50% la cel puțin 75%; asigurarea dreptului APL la politici proprii de cadre și remunerare, inclusiv revizuirea sistemului de remunerare și stimulare în conformitate cu principiile autonomiei locale, în vederea asigurării unor garanții și flexibilități suficiente pentru realizarea funcțiilor legale; impulsionarea procesului de delimitare, înregistrare și evaluare a proprietății municipale/locale; depolitizarea fondurilor naționale de investiții și repartizarea lor după criterii obiective, precum și crearea unui fond național de acoperire a contribuțiilor pentru proiecte mari de infrastructură câștigate de către APL; reducerea controlului administrativ, judiciar și politic asupra APL.