Primarul general, Ion Ceban, în dialog cu reprezentanții Uniunii Arhitecților din Moldova

https://new.chisinau.md/ro/primarul-general-ion-ceban-in-dialog-cu-reprezentantii-uniunii-arhitectilor-20292_244276.html

Primarul general, Ion Ceban, a avut astăzi o discuție tematică cu membrii Uniunii Arhitecților din Moldova, specialiști în arhitectură și urbanism. Părțile au evaluat situația pe domeniile de interes: proiectare, autorizarea construcțiilor în zone fără documentație urbanistică aprobată, elaborarea documentelor de planificare: PUG, PUZ-uri, strategii, concepte etc. De asemenea, s-a discutat despre situația privind PUZ Centru, intențiile cu referire la obiectivele de patrimoniu, precum și informarea referitor la activitatea grupurilor de lucru tematice pentru consultanță pe domenii conexe planificărilor.

La eveniment au mai participat: viceprimarul de ramură, Victor Chironda și arhitectul-șef al orașului, Svetlana Dogotaru.

Discuțiile dintre autoritățile publice locale și breasla arhitecților au avut drept scop generarea unor recomandări operaționale care vor contribui la realizarea politicilor urbane, în beneficiul locuitorilor municipiului.

Ion Ceban a menționat că în prezent, APL Chișinău are în derulare mai multe proiecte pe domeniul urbanismului, arhitecturii și amenajării teritoriului, iar unul din proiectele de anvergură este elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău, împreună cu Planul urbanistic general al orașului Chișinău. „Dacă Consiliul municipal Chișinău va aproba planul de acțiuni privind aceste intenții, atunci în termen de 18-20 de luni ar urma să fie elaborate și aprobate documentele strategice de dezvoltare a municipiului", a declarat edilul.

Între timp, până la aprobarea noului Plan urbanistic general, municipalitatea a prevăzut dezvoltarea și a altor zone pentru care sunt necesare documente de reglementare: zona Centru, Malina Mică, Mesager și încă cel puțin 15-20 de zone mari.

Un alt obiectiv major pentru municipalitate, din domeniul arhitecturii și urbanismului este elaborarea unui Program privind managementul patrimoniului imobil de importanță locală. Ion Ceban a spus că pentru a realiza această inițiativă trebuie cooptați atât parteneri, expertiză locală și internațională, cât și resurse financiare.

În paralel cu proiectele strategice de profil, Primăria desfășoară și reforma Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare (DGAURF). Astfel, proiectul regulamentului DGAURF este la etapa de expertizare, urmând ca după aprobarea de către CMC, să se consolideze o subdiviziune modernizată, asigurată cu instrumentele necesare gestionării proceselor de dezvoltare urbană.

Un factor important pentru domeniul arhitecturii și dezvoltării urbane îl reprezintă și industria publicității exterioare. În acest sens a fost revizuit conceptul politicii privind amplasarea și autorizarea obiectivelor de reclamă exterioară, avându-se în vedere limitele interesului public de a avea un oraș bine amenajat și de a acumula mai multe impozite în buget, pentru dezvoltare. Astfel, a fost elaborat Regulamentul privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate și afișaj în municipiul Chișinău. Perfectarea documentului se află pe ultima sută de metri, iar după aprobare, Regulamentul va aduce mai multă claritate despre modul de amplasare a publicității exterioare pe teritoriul orașului.

 

 

 

15.07.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md