Obiectivul proiectului este consolidarea capacităţilor instituţionale şi financiare ale Consiliului municipal şi primăriei municipiului Chişinău pentru a susţine atingerea scopurilor de dezvoltare pe termen lung şi o prestare mai bună a serviciilor. El se va derula în două etape şi va fi gestionat de Consiliul Coordonator al DCM. Bugetul proiectului constituie circa 2 mln dolari.
Autorii proiectului consideră că necesitatea implementării lui este dictată de faptul că structura organizaţională a primăriei municipiului Chişinău este un produs inert al fostului sistem sovietic şi deja de câţiva ani se află în vizorul unor încercări de reformare. Atât primarul nou ales, cât şi Consiliul municipal recunosc eficienţa scăzută a administraţiei publice locale existente şi consideră prioritară reforma acesteia. Consiliul municipal a iniţiat câteva acţiuni de reformă în anul 2006, dar acestea s-au axat pe reducerea numărului de posturi, eforturi care nu pot schimba radical managementul şi capacităţile administraţiei municipale.
La lansare a participat preşedintele Consiliului municipal Mihai Ghimpu, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, consilieri municipali, reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale, funcţionari publici. Autorii proiectului au coordonat cu beneficiarii acestuia componenţa Consiliului Coordonator al DCM, primarul capitalei fiind desemnat în calitate de coordonator naţional al proiectului.
Primăria municipiului Chişinău, susţinută de PNUD Moldova, a elaborat în anii 2002-2006 prima strategie post-sovietică de dezvoltare pe termen lung (Planul Urbanistic General 2025) care a fost aprobată de Consiliul municipal Chişinău în martie 2007.
Direcţia Relaţii Publice a 19.12.2007
Primăriei mun. Chişinău