Primăria municipiului Chișinău informează că fântâna arteziană nou amenajată, din Parcul „Alunelul”, a fost pusă în funcțiune. Obiectivul compus din 284 de jeturi de apă și tot atâtea luminițe, este unul pietonal, astfel că oamenii vor putea trece pe lângă sursele de apă, aranjate în formă de cercuri. Havuzul va funcționa în perioada caldă, între orele 18:00-21:00.
Primarul general, Ion Ceban, a participat la testarea havuzului și a văzut reacția oamenilor care îl vedeau pentru prima dată. Edilul a ținut să remarce că de acum înainte acest loc va deveni mult mai popular pentru locuitorii sectorului Buiucani, în special în perioada estivală, când lumea se va refugia aici pentru a contempla spectacolul de muzică și lumină.
În context, Ion Ceban a mai spus că municipalitatea are drept obiectiv reabilitarea tuturor zonelor de agrement din capitală, pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea de a se odihni împreună cu familia, în preajma caselor lor.
Jeturile de apă din havuz sunt iluminate în diferite culori și se vor mișca în ritmul muzicii, până la o înălțime de 10 metri. Sistemul sonor al obiectivului nu este funcțional deocamdată, însă urmează a fi activat odată cu amenajarea sistemului de supraveghere video din Parc.
Fântâna arteziană a fost instalată de o companie din Moldova (Aqa Design), în comun cu un agent economic din Cluj Napoca. Havuzul face parte din proiectul de reabilitare a Parcului „Alunelul”.