Primăria municipiului Chişinău a pus în funcţiune, în această dimineaţă, obiectivul de semafor pe şoseaua Balcani, intersecţie cu oraşul Durleşti şi satul Dumbrava, comuna Truşeni.
După cum a menţionat viceprimarul de Chişinău, Nistor Grozavu, intersecţia respectivă a fost de mai mult timp una dintre cele mai problematice din oraş, în ce priveşte asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, în zonă înregistrându-se cu regularitate accidente rutiere. În rezultat, în urma discuţiilor între Primăria municipiului Chişinău, Administraţia de Stat a Drumurilor şi Inspectoratul Naţional de Patrulare s-a luat decizia de a instala în intersecţie un obiectiv de semafor.
De asemenea, începând cu ziua de azi, a fost prelungit itinerarul rutei de microbuz nr. 129, pentru a asigura cu transport public locuitorii satului Dumbrava. Pe ruta respectivă de transport public circulă 33 de microbuze.