Reconstrucția capitală a Parcului „Alunelul"

https://new.chisinau.md/ro/reconstructia-capitala-a-parcului-alunelul-20292_242704.html

Parcul „Alunelul" din sectorul Buiucani al capitalei va fi modernizat pe parcursul anului curent. Decizia privind de reconstrucția zonei de odihnă a fost luată la solicitările cetățenilor, în contextul în care teritoriul este unul aglomerat, iar în ultima perioadă în preajmă au fost edificate mai multe blocuri locative.

Schița de proiect, dar și actele permisive urmează a fi perfectate și aprobate în perioada următoare, iar startul lucrărilor de reconstrucție este prevăzut pentru luna aprilie a.c.

Proiectul de modernizare a Parcului „Alunelul" prevede reconstrucția și extinderea aleilor pietonale, renovarea iluminatului public și a celui decorativ, amenajarea zonelor verzi, reabilitarea scenei în aer liber, destinată pentru evenimente culturale, precum și construcția unui stadion de minifotbal și a WC-ului public. De asemenea, pentru a reda un aspect modern al parcului, va fi instalat un arbore fotovoltaic, schimbat mobilierul urban și create piste pentru bicicliști.

În acest context, Primarul general interimar, Ruslan Codreanu a convocat miercuri o ședință de lucru la fața locului, cu participarea serviciilor municipale de profil pentru a stabili programul de intervenție și termenele de desfășurare a lucrărilor. „Reconstrucția parcului este prioritatea nr.1 pentru sectorul Buiucani, ținând cont că zona din preajmă s-a dezvoltat din punct de vedere urbanistic, iar în deosebi seara, acest loc este preferat de mulți cetățeni și oaspeți ai capitalei", a menționat Edilul - șef.

Viceprimarul Nistor Grozavu a precizat că proiectul de modernizare a parcului urmează a fi avizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, dat fiind faptul că zona este de importanță națională. În paralel, subdiviziunile profil vor realiza expertiza dendrologică și vor îndeplini lucrări de intervenție la rețelele inginerești, precum și de pregătire a terenului pentru viitoarea reconstrucție.

E de menționat că Parcul „Alunelul" are o suprafață de 6,72 ha, fiind construit în anii '60 ai secolului trecut.

Pentru anul 2019, municipalitatea a prevăzut surse financiare în valoare de 5 mil. lei, în vederea amenajării zonelor de agrement: parcuri, scuaruri și alei în toate sectoarele capitalei.

 

 

06.02.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md