Primăria Chișinău va responsabiliza agenții economici care execută lucrări de reabilitare a rețelelor inginerești pe trotuare și străzi, privind calitatea învelișului asfaltic după intervenții. Inițiativa aparține Primarului general interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, iar o decizie în acest sens a fost adoptată astăzi de Consiliul municipal Chișinău.
Măsura luată de administrația publică locală vine ca urmare a înregistrării cazurilor de tasare pe suprafețele asfaltice din oraș (gropi în asfalt), ca rezultat a executării necalitative a lucrărilor de reparație la rețelele inginerești.
Astfel, agenții economici, dar și persoanele fizice, deținători sau administratori de rețele, vor putea desfășura lucrări tehnico-edilitare de reparații/avarii și lucrările planificate, doar după obținerea permisului de executare a lucrărilor, eliberat de către Direcția generală transport public și căi de comunicație.
De asemenea, operatorii economici deținători de utilități și/sau constructorul/executantul lucrărilor, care intervine pe domeniul public și /sau privat sunt obligați: să delimiteze zona cu gard de protecție, să marcheze cu bandă reflectorizantă inscripționată cu sigla beneficiarului și să instaleze un panou informativ care să conțină date despre beneficiar, constructor/antreprenor, precum și termenul de începere și finalizare a lucrărilor.
Agenții economici poartă responsabilitate pentru semnalizarea rutieră temporară a zonei cu săpături, asigurarea căilor de acces pentru pietoni, menținerea în stare salubră a terenul adiacent și salubrizarea zonei după încheierea lucrărilor.
În cazul restabilirii necalitative a învelișului asfaltic sau a formării tasărilor și fisurilor în zona de intervenție, operatorul responsabil va remedia defecțiunile apărute în termen 24 de ore.
Pentru executarea neconformă a lucrărilor și depășirea termenelor de execuție, DGTPCC va aplica sancțiuni (500 lei/zi) și își rezervă dreptul de a nu elibera permise pentru desfășurarea altor lucrări, până la înlăturarea lacunelor admise de agentul economic vizat.
Precizăm că în anul trecut, municipalitatea a eliberat permise pentru intervenții la 1858 de adrese, iar în 500 de cazuri lucrările de restabilire a învelișului asfaltic au fost necalitative.
Pentru reparații cu abateri și depășire a termenelor pentru intervenții la rețele, desfășurate de agenții economici prestatori de servicii publice, în anul 2018 deținătorilor de comunicații subterane le-au fost aplicate sancțiuni în sumă de 1,9 milioane lei.