Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău, ediția a VI-a

https://new.chisinau.md/ro/reuniunea-teatrelor-nationale-romanesti-la-chisinau-editia-a-vi-a-20292_246126.html

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 15-26 septembrie, a.c., la Teatrul Național „Mihai Eminescu" se va desfășura Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău, ediția a VI-a, care marchează deschiderea stagiunii a 100-a.

Forul reunește iubitorii de frumos la un festin teatral, făcând abstracție de granițe și oferind spectatorului bucuria de aprecia montării recente realizate de colectivul teatrului-gazdă, dar și alte instituții prestigioase de profil din România și Republica Moldova.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chișinău, Ministerul Culturii al României, Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.

La Reuniune vor participa: Teatrul Național „I. L. Caragiale", Bucureşti, Teatrul Național „Marin Sorescu", Craiova, Teatrul Național „Vasile Alecsandri", Iaşi, Teatrul Național „Radu Stanca", Sibiu, Teatrul Național „Târgu Mureş" cu ambele trupe, română şi maghiară, Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu" Timişoara, Teatrul Național „Eugene Ionesco", Teatrul Național Satiricus „I. L. Caragiale", Teatrul Național „Vasile Alecsandri" Bălţi, Teatrul „Luceafărul", Teatrul „Alexei Mateevici", Teatrul Fără Nume, Teatrul „B. P. Haşdeu" Cahul, Centrul de Cultură „George Apostu" Bacău, Centrul de Arte „Coliseum", Teatrul Naţional Radiofonic (Bucureşti) şi Teatrul la microfon, Radio Moldova.  

 

14.09.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md