Sâmbăta la Chișinău au răsunat acorduri de muzică clasică

https://new.chisinau.md/ro/cea-de-a-doua-zi-a-festivalului-te-salut-chisinau-20292_277190.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că cea de-a doua zi a Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a IV-a, a fost dedicată muzicii clasice.

Tradițional, evenimentul cultural-artistic a adunat sâmbătă o mulțime entuziastă de chișinăuieni și oaspeți ai Capitalei din toate colțurile țării și de peste hotare, inclusiv delegații din mai multe țări europene etc.

Cei prezenți s-au bucurat de ospitalitatea orașului nostru și de bogăția culturală prezentată în cadrul Festivalului.

La fel ca în seara inaugurală a evenimentului dedicat aniversării a 588 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului, atmosfera a fost una deosebită. Diferența a fost făcută doar de rafinamentul și eleganța acordurilor muzicii clasice, care au răsunat în aer liber.

De asemenea, Festivalul a continuat să atragă vizitatori, de la mic la mare, cu diverse activități: zona de food cu bucate locale, târgul meșterilor populari, diferite activități și ateliere organizate de direcțiile și întreprinderile municipale.

Astăzi, ziua a treia a Festivalului „Te Salut, Chișinău!” va culmina cu un concert special dedicat tinerilor, la care vor participa LUPII LUI CALANCEA & GUZ, NATALIA BARBU și CONCERTINO ACCORDION BAND.

Vă așteptăm cu drag, pe strada pietonală „Eugen Doga”, începând cu ora 17:00, pentru a ne bucura împreună de frumusețea cultural-artistică națională.

21.07.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md